Originea si istoria țiganilor

tigan1

Tiganii sunt un grup etnic ce poate fi gasit aproape in toata lumea.
In Europa, cele mai importante si numeroase grupuri traiesc in Romania, Macedonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Grecia, Spania si Serbia. In Asia, mai ales in Turcia, Caucaz, Iran si India. Tiganii au migrat chiar si in America si nordul Africii.
Se presupune ca numele de „tigani” provine din grecescul „athinganoi” tradus „a nu se atinge”. In alte limbi se spune zingari, tsigans, zigeuners, cigani sau cikani.

Originea tiganilor
Dupa cercetari pe esantioane de populatii tiganesti din intreaga Europa in 1940, savantii straini clasifica ca predominanta in cadrul indivizilor respectivi, grupa de sange de tip B ceea ce inca o data inradacineaza ideea ca originea tiganilor este straina de Europa, acestia provenind din cadrul continentului asiatic.
Tiganii erau o secta din Imperiul Bizantin care practicau izolationismul, iar limba lor fiind similara cu alte limbi indiene precum hindi.
Tiganii sunt originari din nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului. Ei faceau parte din casta Ksatriya a rajpuitilor. In 1192 armatele aliate ale principilor din Rajput au fost infrante in Batalia de la Tararori, la nord-vest de Delhi. Dupa infrangerea suferita in lupta cu Mohamed Ghur, clanul razbonic nord – indian Rajput (casta Ksatrya), ar fi plecat impreuna cu familiile spre tinuturile arabe si turce, iar mai apoi in Europa.

Istoria tiganilor
Tiganii au migrat in Iran si in Asia mediteraneana, incepand din secolul V, apoi in Imperiul Bizantin in secolul IX, de unde au patruns in sud-estul si centrul Europei (secolele X – XIV), ca si in nordul Africii. In secolul XV au patruns in Europa apuseana (in special in peninsula iberica) iar din secolul XIX in cele doua americi.
Unii cercetatori considera ca au existat mai multe valuri de migratie din India. Si astazi exista triburi nomade sau semi-nomade in India, sustinand teoria ca romii au fost nomazi de la inceput, au parasit India in timpul unei invazii si apoi au fost impinsi inspre Europa de razboaie si invazii ulterioare. O alta teorie considera romii ca fiind o casta de razboinici adunata sa lupte cu invadatorii musulmani, care a parasit India ulterior.

Limba tiganeasca are importante influente persane si armene, ceea ce dovedeste trecerea tiganilor prin aceste tari. Se pare ca din Armenia (probabil datorita invaziei turce), tiganii s-au despartit in trei grupuri, mergand inspre nordul Marii Negre, sud (pana in Egipt) si vest spre Imperiul Bizantin. Tiganii care au mers spre Imperiul Bizantin sunt cei care urmeaza sa se raspandeasca in toata Europa. Abundenta de cuvinte din limba greaca sugereaza o prezenta relativ indelungata in Imperiul Bizantin. Probabil datorita invaziei turce (din nou), tiganii au intrat in Balcani in secolul al XIV-lea, si dupa cucerirea balcanilor de catre fortele otomane unii au patruns in vestul Europei.
In Europa, tiganii au fost tinuti in sclavie in Balcani (in special Moldova si Tara Romaneasca), ori si-au continuat calatoria raspandindu-se in toata Europa, din Spania (1425) pana in Finlanda (1597). Pentru a obtine permise de trecere prin tarile din apus, unii tigani au pretins ca sunt crestini din Egipt veniti in pelerinaj (iar mai apoi, cand nu au putut sa le obtina, au falsificat astfel de permise). Acest lucru, asociat cu infatisarea lor straina, duce la denumirea engleza de „gypsy” si cea spaniola de „gitano”, de la egiptean.

Meserii ale tiganilor

tigan 2Ghicitul
Tiganii au avut mereu o aura misterioasa, inca de la venirea lor in Europa. Odata asociati cu o lume misterioasa a magiei, ghicitul li se potrivea perfect. Totodata, ghicitul era o modalitate simpla de a castiga bani. De-a lungul timpului, tiganii au folosit multe metode de ghicit, de la boluri de cristal, carti de tarot, pana la numerologie (interpretarea numerelor) si cititul in palma.
Totusi, o explicatie mai rezonabila este ca adevarata pricepere a ghicitoarelor este remarcabila lor abilitate de a judeca caracterul omului si a vedea ce-si doreste acesta. Adevarul e ca oamenii tin minte ce se indeplineste si uita ce nu se indeplineste.
Pentru a multumi clientii, ghicitoarele prezic deseori un viitor favorabil. Dar pentru a trezi interesul, ele ii previn de multele pericole care le stau in cale, care pot fi prevenite, desigur, tot de ele. Ca o regula, ghicitoarele nu folosesc ghicitul cu alti tigani. In comunitatea lor, tiganii au alte modalitati de a prezice viitorul si de a vindeca. Tiganii poarta deseori amulete si talismane norocoase, pentru a preveni necazurile, spiritele rele si

Muzica

O alta meserie este cantatul. Tiganii sunt, probabil, cel mai bine cunoscuti datorita muzicii lor. Exista numeroase izvoare istorice care mentioneaza muzicieni tigani cantand pentru regi si imparati. De asemenea, in tot estul europei, tiganii au fost intotdeauna preferati pentru evenimente ca nunti sau sarbatori. In multe instante, statutul de muzicieni de valoare le-a permis tiganilor sa aiba privilegii greu de obtinut altfel. Spre exemplu, desi ei erau inca vanduti ca sclavi in secolul al XIX-lea in Moldova si Tara Romaneasca, muzicienii tigani de prestigiu din Transilvania imperiului Austro-Ungar aveau un rol important in comunitatile satesti si se bucurau de unele privilegii de care taranii romani nu se bucurau.

Negustori si crescatori de cai

Tiganii nu au fost priceputi doar la cantat. Alte meserii traditionale ale tiganilor? Ei au fost cunoscuti ca crescatori si vanzatori de cai din vremuri stravechi. Caii au fost intotdeauna un important factor economic in viata lor, esentiali pentru stilul de viata nomadic, fiind ingrijiti si tratati ca atare. De altfel, tiganii erau apreciati si de gadje pentru priceperea lor de a trata bolile cailor. Pe vremuri in satele romanesti, cand se imbolnavea o vaca oamenii se duceau cu ea la veterinar, dar cand se imbolnavea un cal ei se duceau la un tigan priceput. Deseori, tiganii cumparau un cal bolnav la un pret foarte mic, aveau grija de el, si cand acesta era din nou intr-o conditie buna, il vindeau la un pret mult mai mare. De aici iese o alta meserie, negustoritul. Unde sunt destul de priceputi la tocmit.

tigani3Tiganii in Romania
In tarile romane sunt semnalati in secolul XIV, fie ca mestesugari liberi organizati in satre, fie ca robi. In Evul Mediu, majoritatea tiganilor din tarile romane erau robi boieresti, domnesti sau manastiresti, ocupatiile lor principale fiind acelea de caldarari, fierari, aurari, spoitori sau cantareti.
In secolul XIX, sub influenta ideilor liberale ale revolutiei de la 1848, toti oamenii au fost declarati liberi si egali, robia tiganilor fiind definitiv abolita in 1856.
Cand, cum si de ce au migrat tiganii in Europa?
Migratia efectiva a tiganilor in Europa a inceput in secolul XIV odata cu cucerirea de catre turci a portului grecesc Gallipoli. De altfel ascensiunea triburilor nomade indiene a fost strict legata de victoriile turcesti si de faurirea puternicului Imperiu Otoman, tiganii prosperand in interiorul lui.
sursa: descopera.org

Daca ti-a placut articolul, urmareste ATLAS GEOGRAFIC pe FACEBOOK

Îți place articolul? Distribuie-l prietenilor tăi!