Oamenii de știință au creat în laborator o inimă folosind celule stem

Potrivit unui document publicat de către cercetătorii de la facultatea de Medicină de la Harvard și de la Spitalul General din Massachusetts, SUA, s-a reușit crearea cu succes a unor inimi umane folosind celule stem.

 În trecut, proiectele similare s-au bazat pe inimi imprimate 3D folosind țesuturi biologice.

Acele structuri nu încorporau și celule cardiace, dar oferă un suport pe care pot fi cultivate. În cadrul acestui proiect s-a folosit cultivarea celulelor.

Problema piedică la transplantul de inimă, în afară lipsei donatorilor, este posibilitatea că corpul să respingă noul organ.

Sistemul imunitar percepe noua inimă ca pe un corp strain și îl va ataca pentru a-l distruge.

Singura posibilitate de a opri acest proces sunt medicamentele care vor slăbi sistemul imunitar, dar această procedura are succes doar în unele cazuri.

Noua metodă rezolvă problema respingerii organului

În cadrul studiului s-au folosit 37 de inimi umane, considerate neeligibile pentru transplant, au fost atent scufundate în soluții speciale pentru a înlătura orice celulă care ar putea provoca un răspuns auto-distructiv.

Cea ce a rămas a fost “un schelet” al unei inimi, având vasele şi structurile complete, oferind o nouă bază pentru cultivarea noilor celule.

Aceste celule stem “primitive” au capacitatea de a deveni aproape orice tip de celulă din organism: osoase, nervoase şi chiar musculare, inclusiv cele din inimă.

În cadrul acestei cercetări, celulele pielii umane au fost reprogramate pentru a deveni celule stem pluripotente.

După două săptămâni, oamenii de știință au aplicat șocuri electrice la inimi, iar acestea au început să bată.

Numai în SUA, 4.000 de oameni așteaptă în prezent operații de transplant de inimă, iar peste 25 de milioane suferă de insuficiență cardiacă în fiecare an.

Îți place articolul? Distribuie-l prietenilor tăi!