Istoria pisicii domestice

Distribuie articolul să vadă și alții

Pisica2În ciuda legendelor care o învăluie, pisica domestică nu este o urmaşă directă a leilor şi tigrilor. Deşi originea sa precisă rămâne înceţoşată în trecutul său de şapte milioane de ani, experţii consideră că precursorul real al pisicii moderne a fost pisica de Cafru din Egipt, o rasă îmblânzită şi apoi dresată pentru a vâna.

Pisicile domestice prezintă unele asemănări cu rudele lor antice din junglă, însă acest lucru se datorează originii lor comune din acelaşi animal ancestral. Acesta, un carnivor căţărător numit Miacis, ce a trăit acum 40 de milioane de ani, a evoluat în micul patruped Cynodictis, strămoşul intermediar al tuturor felinelor.

De fapt, legătura dintre felinele din junglă şi pisicile domestice nu se deosebeşte mult faţă de tipul de relaţie dintre maimuţele moderne şi om – care au acelaşi strămoş ancestral numit driopitec, ce a trăit acum aproximativ 36 de milioane de ani – însă fiecare a evoluat în specii diferite, păstrând unele elemente comune de anatomie şi comportament.

Spre deosebire de câinii-lup primitivi, mai puternici şi mai mari, ale căror calităţi de vânători l-au ajutat pe om să vâneze, pisica, fiind mai firavă, nu a intrat în graţiile omului decât relativ recent, cu numai cinci milenii în urmă, în Egipt. Însă o dată cu statornicirea acestei relaţii, pisica a dobândit un statut aparte. În timp ce câinii au devenit rapid cei mai buni prieteni ai omului, pisicile au început să fie venerate ca zeităţi.

Pisica era atât de apreciată de vechii egipteni, încât existau legi ce o protejau pentru a nu fi rănită sau ucisă. Moartea unei pisici era jelită de întreaga familie, iar cadavrele pisicilor erau îmbălsămate într-un mod rafinat, învelite în cele mai fine ţesături şi aşezate în coşciuge confecţionate din materiale preţioase.

Multe desene şi statuete din Egiptul Antic atestă faptul că pisica egipteană obişnuită era mai suplă şi mai lungă decât rasa siameză modernă. Existau două rase de pisici: una cu botul ascuţit şi urechile lungi şi cealaltă cu rechile scurte şi botul teşit.

pisica 1Pisicile s-au răspândit cu repeziciune de-a lungul secolelor. Textele sancrite de acum mai bine de două milenii se referă la rolul jucat de pisici în societatea indiană. În China, în jurul anului 500 î.Hr., Confucius avea o pisică favorită. Prin anul 600 d.Hr., profetul Mahomed ţinea predici având în braţe o pisică, iar în aproximativ aceeaşi perioadă japonezii au început să adăpostească pisici în pagodele lor, pentru a proteja manuscrisele sacre. În Etruria au fost descoperite rămăşiţe de pisici datând din anul 500 d.Hr., acestea putând fi urmele lăsate de primele pisici europene devenite animale de companie.

În perioada evului mediu, pisica şi-a pierdut toate prerogativele, după ce fanaticii religioşi au început să o asocieze cu vrăjitoarele şi cu magia neagră. Animalul ce fusese cândva adorat devenise brusc o creatură de temut. Multe societăţi au încercat să-l extermine, deoarece se spunea că vrăjitoarele se pot deghiza în pisici, astfel toate pisicile devenind suspecte. Această teamă a atins cote paranoice, multe femei nevinovate fiind arse pe rug alături de pisicile lor inofensive. Cele mai afectate de această soartă infamă au fost pisicile negre, care erau considerate mesageri ai diavolului.

Până la urmă, vânătoarea de vrăjitoare a încetat. Pisicile negre prevesteau în continuare ghinion, însă numai pentru cei superstiţioşi. În final, pisica şi-a reluat locul în braţele stăpânului său, care a primit-o cu afecţiune protectoare.

sursa: Charles Panati, Cartea începuturilor, Ed. Orizonturi, Bucureşti, 2004

sursa foto 1: boredpanda.com
sursa foto 2: ziare.com

Distribuie articolul să vadă și alții