De unde provin sarmalele? Istoria unei mâncări tradiționale

originea sarmalelor

Sarmaua noastră tradițională, de fapt, nu este numai a noastră. O revendică mulţi alţii și se află de sute de ani pe mesele unei părţi importante a populaţiei lumii.

Sarmalele au fost prima dată pe mesele turcilor, care le-au răspândit direct în nenumăratele foste posesiuni otomane, în special în Balcani, Europa de est şi Asia centrală şi indirect, prin intermediul altor naţiuni. Bosnia, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Grecia, Serbia, România, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, Irak, Iordania, Liban, Moldova, Siria, Ucraina, Rusia, Azerbaigean, Kazahstan, Kirghistan, Uzbekistan, ajungând chiar și în Polonia, Germania, Suedia, Finlanda… toate aceste ţări figurează pe harta sarmalelor.

Sarmalele sunt, de obicei, o mâncare grea (în special cele ne-vegetariene), care se prepară mai ales în timpul iernii. Se servesc alături de mămăligă, uneori cu cartofi, sau pâine, „răcorite” cu iaurt, smântână şi hrean. În mod normal, pentru fiecare familie se prepară o oală (vas) mare cu sarmale, care sunt apoi servite ca fel principal, la ocazii speciale.

În multe comunităţi ale diasporei sunt preţuite ca un simbol şi ca o aducere aminte a meleagurilor natale. Etimologie Termenul „sarma” provine din cuvântul turcesc „sarmak”, care înseamnă „rulou”, sau „pachet”. Este vorba deci despre un ambalaj, ceva care înfăşoară o umplutură. Sarma se foloseşte în paralel cu alt cuvânt turcesc, „dolma”, cele două fiind interşanjabile în multe limbi.

Cum sarma se referă la modul de preparare (rulou), în Turcia el denumeşte şi produse de patiserie, similare cu baclavalele, cum sunt „saray sarma” şi „fistik sarma”, care sunt preparate din foi de plăcintă ce învelesc o umplutură pe bază de un amestec de alune, nuci, fistic şi sirop. Dolma, în schimb, înseamnă „lucruri umplute”, referindu-se la vegetale care sunt scobite pentru a putea primi umplutura. Denumirea aceasta se aplică şi la dovlecei, ardei, roşii, vinete, fructe, peşte, calmari, scoici etc. Dolma-lele gătite cu ulei de măsline, dar fără carne tocată, se numesc “yalancı”, care înseamnă „mincinos”, „fals”, sau „falsificat”. Sunt false, căci nu conţin carne. La turci (şi a fost preluată şi de alte popoare) mai există, de fapt încă o denumire, „yaprak”, care este termenul ce desemnează „frunza
sursa foto: bucataras.ro, surse info: historia.ro, reteteleluiradu.ro

Daca ti-a placut articolul, urmareste ATLAS GEOGRAFIC pe FACEBOOK

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Un comentariu

  1. Pe Columna lui Traian de la Roma sunt figurati niste cavaleri in zale care au luptat alaturi de daci.Sunt de origine persana dar locuiau in nordul Marii Negre si erau aliati traditionali ai dacilor. Se numeau -SARMATI.Inveliti, impachetati in zale.|Abia dupa inca 900 de ani turcii se apropie si ei de Euopa – Manzikurt 1071 ca o populatie relativ nomada.Deci sarmalele pot fi si de origine persana si ajunse pe teritoriul Romaniei nu neaparat pe filiera turca. Primele contacte cu turcii- militare desigur, 1386 Tara Romaneasca si 1420 Moldova.
    Mai am un exemplu – sunt din Constanta si daca intrebi pe cineva de unde vine cuvantul BABA- evident, din limba turca, BABAI- mos, bunic.E cat se poate de evident, nu? Si totusi in Italia, Mos Craciun este Babbo Natale.Ori relatiile italienilor cu turcii…Cu respect, un an nou va doresc.

Comentariile nu sunt permise.