Armata română cucerește Budapesta

armata romana budapeste

În 3 noiembrie 1918 are loc declararea independenței Ungariei față de Austria. Inainte de aceasta, militantul Bela Kun cu câteva sute de agenți comuniști unguri și cu mulți bani primiți de la sovietici s-a întors în Ungaria. Acestia incep să-și formeze o rețea de colaboratori recrutată din rândul elementelor maghiare fanatice. Prin angajamentul său de a readuce Ungaria în granițele ei vechi își crește popularitatea fiind văzut ca salvatorul națiunii.

Tot in noiembrie 1918, Kun crează Partidul Comunist Maghiar și a devenit președintele Comitetului Central. Mișcarea comunistă care era îndreptată împotriva primului ministru Mihály Károlyi și a partidului Social Democrat din care inainte de război făcuse parte, a agitat lumea, toți cei care erau împotriva lui fiind torturați sau împușcați, iar ziariștii cenzurați, totul prin bani finanțați de Partidul Comunist Rus. Ziarul Comunist roșu din Ungaria a dus o propagandă sângeroasă, rezultată în numeroase crime, astfel că cei care făceau grevă erau împușcați.
La 21 martie 1919, puterea în Ungaria a fost preluată de comuniștii conduși de Béla Kun. Forțele comuniste maghiare au atacat atât noul stat Cehoslovacia, cât și trupele române din Transilvania, în speranța de a ocupa Transilvania. La 11 decembrie 1918 s-a creat Comandamentul trupelor din Transilvania, comandant de corp fiind numit generalul Traian Moșoiu, iar ulterior generalul Gheorghe Mărdărescu.

La 4 august 1919 armata română a intrat in Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, alți generali ai armatei fiind Demetrescu, Holban, Traian Moșoiu și locotenent-colonelul Ion Antonescu. A fost cucerită capitala Budapesta, Béla Kun a demisionat și regimul comunist a fost înlăturat. La 14 noiembrie 1919, armata română a părăsit Budapesta, care a rămas sub conducerea armatei naționale ungare.

La 25 februarie 1920, armata română părăsește teritoriul Ungariei la cererea Franței și Angliei.

Imagini cu armata română in Budapesta:

armata budapesta 1

armata budapest 2

armata budapesta 3

sursa

Daca ti-a placut articolul, urmareste ATLAS GEOGRAFIC pe FACEBOOK

Îți place articolul? Distribuie-l prietenilor tăi!